Acesta este cel de-al patrulea articol cu care particip la campania promoţională Profi te premiaza powered by Vodafone.Şcoala mea merită să îi fiu recunoscătoare şi să o promovez aşa cum pot mai bine, purtându-le recunoştinţă veşnică celor care mi-au fost modele şi care mi-au îndrumat paşii pentru făurirea unui viitor de succes. Povestea din articolul precedent continuă astfel:
Era o zi însorită de toamnă…Frunzele multicolore se scuturau din copaci, formând un covor ruginiu şi foşnitor. Cu paşi timizi, cu un ghiozdan mare pe umerii firavi, o fetiţă cu păr bălai, împletit în două codiţe prinse cu nişte funde albe, pătrundea cu emoţie în curtea şcolii, plină de copii. Inima-i bătea în piept ca un ceasornic depăşit de trecerea ireversibilă a timpului, cu atât mai mult cu cât nu era însoţită de către părinţi, la fel ca ceilalţi copii. Tatăl se stinsese din viaţă cu mulţi ani în urmă, iar durerea era atât de mare încât refuza să îi mai numere. Mama, învăţătoare de profesie, avea obligaţie faţă de elevii ei şi, ca în fiecare an, îi întâmpina la şcoala în care lucra.
Deşi locul îi era familiar, şcoala fiind în aceeaşi curte cu grădiniţa pe care o frecventase, faptul că ajunsese în clasa I o entuziasma şi o înspăimânta în acelaşi timp. Domnii şi doamnele învăţătoare care îşi adunau elevii pentru a-i aşeza pe clase, i se păreau prea serioşi. Tocmai când simţea că se pierduse într-un labirint din care n-ar mai putea ieşi nicicând, simţi o mână atingându-i umărul:
-Eşti cumva în clasa I?
Emoţiile îi crescuseră şi mai mult, iar sunetele refuzau a mai fi rostite. Nu putu decât să dea afirmativ din cap, cu ochii mari de uimire şi de curiozitate. Domnul acela, de vârstă mijlocie, o luă de mână şi o alătură unui grup de copii, care de care mai aranjaţi şi mai moţaţi, mai entuziasmaţi, dar şi nerăbdători să vadă ce va urma. Era prima festivitate de deschidere a anului şcolar la care participau. În acel timp, fetiţa de-o şchioapă îşi dădu seama că cel care îi vorbise cu un glas blând şi care o luase protector de mână, era DOMNUL! Era acel domn pe care avea să-l asemene mai târziu cu domnu’ Trandafir, personaj atât de frumos conturat şi evocat de către cel mai prolific scriitor din literatura română, Mihail Sadoveanu. Nu aspectul fizic a determinat-o să facă această comparaţie, ci mai degrabă, calităţile sale de dascăl: seriozitatea, apropierea de copii şi dragostea faţă de meseria sa, pe care o practica din plăcere. În fiecare cadru didactic ar trebui să existe o fărâmă din domnul Trandafir.
Fetiţa simţise din momentul în care îl întâlnise, că DOMNUL avea să devină o persoană importantă pentru ea şi că va avea multe de învăţat de la acesta. Emoţiile primei zile au continuat şi în momentul împărţirii abecedarelor şi a aritmeticilor, dar s-au făcut pierdute când DOMNUL i-a spus pentru prima data “Roxy Foxy” şi i-a prins năsucul între degetele-i groase, spunându-i că îl va face sandviş şi-l va mânca. Aşa avea dânsul obiceiul să glumească pentru a-i face pe copii să se simtă în largul lor.
Acea zi a reprezentat începutul unei călătorii de patru ani, frumoasă şi interesantă, în tainele cititului şi ale scrisului, ale calculelor matematice, in lumea culorilor, ori pe portativele celor mai frumoase melodii ale copilăriei. Patru ani, în care au existat momente plăcute şi mai puţin plăcute, păstrate cu nostalgie în suflet. DOMNUL ştia să-şi recompenseze elevii atunci când învăţau, prin lauda în faţa clasei, practicarea unor activităţi în afara orelor, prin note bune, dar aplica şi pedepse atunci când nu era ascultat. De exemplu, într-o iarnă, fiind gălăgie în clasă în timp ce dânsul participa la o şedinţă, a scos toţi copiii afară şi i-a alergat în jurul şcolii până i-a vlăguit, iar cheful nebuniilor a dispărut. Alteori, elevii, împreună cu domnul lor, formau oameni de zăpadă în faţa şcolii sau se împărţeau în echipe şi se băteau cu bulgări de zăpadă. Aşa era DOMNUL: un suflet de copil deghizat într-un trup de adult.
Domnul învăţător iubea serbările şi realiza cele mai frumoase momente artistice din şcoală. Pregătea dansuri populare, îndemnând elevii să aprecieze folclorul românesc şi patria cu trecutul ei glorios. Veteranii din sat erau preţuiţi, în cinstea lor organizându-se mai multe programe artistice, cu implicarea a cât mai mulţi elevi din clasă.
DOMNUL a fost acela care i-a oferit fetiţei bălaie şansa de a participa pentru prima dată la o olimpiadă judeţeană, îndemnând-o să-şi învingă emoţiile, să fie puternică şi să încerce mereu să se autodepăşească. De asemenea, a învăţat-o să fie respectuoasă, dar să nu se lase influenţată de nimeni, să fie serioasă şi să facă mereu ceea ce îi place, pentru că lucrurile făcute din plăcere sunt cele mai reuşite şi aduc cea mai mare satisfacţie. Tot de la DOMNUL a învăţat-o să fie tolerantă şi să îi ierte pe cei din jur atunci când greşesc. Puterea de caracter şi faptul că era mereu sincer şi direct reprezintă calităţi pe care dascălul le avea şi care, în ochii copilului de altădată, îl făceau să fie special în faţa celorlalţi învăţători. La dumnealui se învăţa de frică, dar şi din plăcere. Important este că…se învăţa.
Acel domn, domnul meu Trandafir, există şi astăzi şi îi mulţumesc pentru că m-a învăţat să fiu om. Fetiţa cu cosiţe de aur sunt eu, femeia de astăzi, ce retrăieşte emoţiile primei zile de şcoală la fiecare început de septembrie, alături de elevii ei. Şi astăzi, de fiecare dată când ne întâlnim, domnul meu îmi spune “Roxy Foxy” şi mă trage de nas, iar eu mă alint ca un copil. Ştiu că este mândru că i-am călcat pe urme. Când îl privesc, nu pot vedea omul cărunt de astăzi, peste care anii au trecut cu repeziciune, ci pe acelaşi domn Trandafir ce îşi instruia cu pasiune copiii. Ultima dumnealui generaţie este în mâinile mele acum, în clasa a V-a. Iar dacă domnul meu a reuşit să facă din acei copii nişte boboci frumoşi de floare, este datoria mea să-i fac să înflorească! O mare parte din ceea ce sunt astăzi i se datorează “Domnului Trandafir“, căruia vreau să-i mulţumesc şi pe această cale că există!
Acest articol participa la campania promotionala Profi, in urma careia vor fi dotate 126 de scoli cu cate un laborator de informatica, iar alte 126 cu cate un videoproiector. Acesta este cel de-al doilea an consecutiv in care cei de la Profi organizeaza campania de responsabilizare sociala.
Mecanismul campaniei este cat se poate de simplu si il voi reaminti in fiecare articol pentru a fi cat mai bine inteles de catre cititori. Fiecare persoana care va achizitiona produse din oricare din magazinele lantului Profi va primi si un bon nefiscal pe care sunt trecute punctele aferente cumparaturilor facute. Acest bon trebuie completat cu numele scolii pe care doresc sa o sustina in campanie (in cazul nostru: Liceul Tehnologic Dumesti). Orice persoana care va cumpara produse din magazinele Profi va primi pentru fiecare bon de cumparaturi un numar de 10 puncte. De asemenea, participantii la campanie pot acumula puncte suplimentare, respectiv 300, 150 sau 50 de puncte, cumparand produsele partenerilor campaniei, semnalizate corespunzator la raft. Cu cat adunati mai multe puncte, cu atat scoala pe care alegeti sa o sustineti va fi cat mai sus in clasament si va avea ocazia sa castige dotarile puse in joc. Chiar daca nu sunteti din judetul Iasi, puteti alege sa sustineti Liceul Tehnologic Dumesti, acordandu-i punctele aferente cumparaturilor dumneavoastra si indiferent de magazinul din care au fost facute cumparaturile. La finalul campaniei, care se desfasoara in perioada 13 august-15 noiembrie 2012, se vor acorda premiile mentionate scolilor care au acumulat cele mai multe puncte.
Nu ratati urmatoarele articole din aceasta categorie si nu uitati de campania Profi “Fii eroul scolii tale!” powered by Vodafone. Daca sunteti bloggeri si vreti sa sustineti Liceul Tehnologic Dumesti, implicati-va in campanie.